Marele rechin alb

Distributia: peste tot in lume in toate marile principale tropicale si temperate calde, dar pare sa prefere apele de coasta adanci de peste 50 de metri.Cunoscut ca mancator de oameni, marele rechin alb este un pradator oceanic cu putere si eficienta iesita din comun. Transforma aproape orice inoata in mare - animal sau om.Este singurul rechin in mod regulat cu prazi de sange precum focile si delfinii. Astfel, nu este de mirarea ca nu se sfiieste sa muste un om. Surprinzator este unele victime au supravietuit atacului. Unul dintre motive este tehnica de ataca si fugi a rechinului: in loc sa isi devoreze imediat victimele, el musca o data sia poi se departeaza. El poate sa se intoarca pentru alta muscatura, dar pana atunci victima poate fi scoasa din apa de salvatori. Ranile teribile provocate de o singura muscatura se dovedesc adesea fatala.E posibil ca notorietatea rechinului sa fi fost accentuata datorita acestui fapt. Rechinul tigru, la fel de periculos, a mancat probabil la fel de multi oameni, dar victimele lui nu au putut sa vorbeasca despre el.Putine animale inspira atata teroare si asemenea fascinatie morbida ca marii rechini albi. Prezentati in filme si in literatura ca ucigasi insetati de sange, ei sunt considerati responsabili pentru cele mai multe cazuri de atacuri de rechini, fatale sau aproape fatale. Legenda este cu siguranta exagerata, dar fara indoiala marele rechin alb este printre cei mai periculosi pradatori din lume.Eleganta fatalaMarele rechin alb aprtine grupului de rechini macrou, care include unii dintre cei mai mari si mai rapizi pesti din lume. In mod tipic, acesti pesti au corpul extrem de hidrodinamic si fusiform – gros la mijloc shy subtiindu`se pana intr`un punct spre spre cele doua capete. Spre deosebire de alte tipuri de rechini, care inoata idoindu`si intregul corp, marele rechin alb isi mentine corpul rigid si se propulseaza cu batai rapide si puternice ale cozii – un sistem extrem de eficient care ii permite rechinului sa atinga viteze de pana la 80 km/h cand se angajeaza intr`un atac.Aceste viteze mari nu pot fi mentinutemai mult timp, dar marele rechin alb se poate deplasa zile in sir cu viteza constanta de aproximativ 3 km/h fara urma de oboseala. Aceasta se datoreaza hidrodinamicii sale practic perfecte si proportiei relativ mari de muschi rosii continuti de corpul sau. Acesti muschi sunt actionati printr`o alimentare bogata cu sange oxigenat, ceea ce le permite sa functioneze timp nelimitat cu efort redus. Acest lucru este vital pentru rechin, deoarece el trebuie sa inoate continuu pentru a metine prin branhiile sale un flux de apa cu continut de oxigen. El trebuie sa se deplaseze continuu pentru a`si mentine nivelul in apa, care depinde exclusiv de portanta genrala de fluxul apei peste inotatoarele sale pectorale lungi. Daca rechinuls-ar opri din inotat, s-ar scufunda si s-ar ineca.Practic, marele rechin alb isi petrece mare parte de viata deplasandu-se alene prin largul oceanului, folosind atat de putina energie incat poate sa inoate zile in sir, sau chiar chiar saptamani, fara sa manance. Insa el se afla mereu in alerta pentru potentialele sale prazi, folosind un arsenal de simturi, printre care cele ami bine dezvoltate in regnul animal.Marele rechinn alb adesea isi detecteaza victimele folosindu-si simtul ascutit al mirosului, care este capabil sa gaseasca cea mai mica urma de sange, de la distante de peste un kilometru. Intre timp, senzorii de presiune de pe capul si laturile rechinului percep vibratiile transmise prin apa si il conduc in mod precis spre sursa acestora – un banc de pesti sau o foca ce se scufunda. Senzorii sunt indeosebi sensibilila zvarcolirile victimei: un peste agatat de undita unui pescar adesea va fi atacat de rechini, si acelasi mecanism poate sa conduca rechinii la oameni inotand sau victime ale unui naufragiu.Pe masura ce se apropie de prada, rechinul isi foloseste ochii, dar percepe si semnale mai subtile. El detecteaza vibratia slaba produsa de fibrele musculare care se contracta si reactioneaza la micile impulsuri electrice generate de sistemul nervos al unui animal. Chiar daca intunericul sau apa tulbure fac ca victima sa fie invizibila, rechinul ataca cu o precizie fatala.UcidereaMajoritatea rechinilor se rotesc in jurul prazii inainte de a ataca, dar marele rechin alb adesea porneste direct la atac, cu falcile larg deschise pentru a-si arata dintii infricosatori.Marele rechin alb tanar are dionti subtiri si ascutiti, idealipentru apucarea si tinerea pestilor lunecosi. Dar pe masura ce imbatraneste si devine mai mare, dintii sai se latesc devenind lame aproape triunghiulari lungi de pana la 76 mm, cu margini zimtate pentru sfasierea peilii tari, a carnii si a oaselor prazii mai mari, prucum focile, delfinii, broastele testoase marine si alti rechini. Dintii sunt mereu ascutiti pentru ca in mod constant cresc dinti noi in gura si se deplaseaza inainte pentru a-i inlocui pe cei vechi, care se rup inainte de a se uza.Cand falcile rechinului intra in contact cu victima ele se inchid puternic din reflex, ca o capcana cu arcuri. Victimele mici sunt inghitite intregi, dar daca victima este un peste mare sau un mamifer marin, rechinul ii rupe o bucata mare de carne, uneori smucindu-si falcile intr-o parte pentru a taia tesuturile.Frenezia mancatuluiDupa ce a inghitit prima imbucatura, el se intoarce pentru o alta muscatura, sau ataca o alta victima; rar se hraneste metodic cu o singura prada. Intre timp, victima initiala de obicei moare rapid din cauza pierderilormasive de sange. Acesr lucru atrage alti rechini in scena, iar mirosul sangelui mult dinn apa poate sa inspire o „frenezie a mancatului” in care rechinii musca orice misca, inclusiv unii pe altii – marii rechini albi nu sunt mofturosi in ceea ce priveste hrana.InmultireaIn ciuda interesului imens fata de marele rechin alb, exista putine informatii privind obiceiurile sale de imperechere. Speciile inrudite nasc pui vii, dar nu a fost inca prinsa o femela gestanta de rechin alb mare pentru a fi studiata corespunzator. Judecand dupa alti rechini macrou, probabil embrionii de rechin sunt hraniti in pantece printr-o forma de canibalism, care consta din faptul ca primele cateva oua se transforma in embrioni care devoreaza activ toate ouale produse ulterior de ovarele mamei.Acesta pare un inceput potrivit pentru o viata de ucigas notoriu.